Bun venit pe website-ul Penitenciarului Spital Târgu Ocna!

SALUS AEGROTI - SUPREMA LEX!

SĂNĂTATEA PACIENTULUI ESTE LEGE SUPREMĂ

 

    ,,  Ceea ce trebuie să pună în mişcare acţiunile noastre este demnitatea umană, demnitatea inalienabilă a celor oprimaţi, dar şi demnitatea fiecăruia dintre noi. Ne pierdem demnitatea dacă tolerăm intolerabilul. "

 

PENITENCIARUL  SPITAL  TÂRGU OCNA 

 

Târgu Ocna,  Str. Crizantemelor,  nr. 9,  jud. Bacău

Tel. 0234 344 124,   0234 344 127,    Fax.0234.344.126,   

 

Pagina web:  www.anp.gov.ro   

e-mail:  sptgocna@anp.gov.ro   

 

INFORMAŢII GENERALE

 

Penitenciarul Spital Târgu Ocna a fost reînfiinţat prin

Ordin al Ministrului Justiţiei în 1997.

             Misiune – Penitenciarul Spital Târgu Ocna este o instituţie aflată în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a cărui misiune este de tratare a tuberculozei pulmonare şi bolilor cronice; recuperare psiho-socială, formarea şi dezvoltarea unor abilităţi sociale, care să permită însuşirea unui comportament responsabil pentru reintegrarea în societate. 

     Beneficiari– Penitenciarul Spital Târgu Ocna este destinat recuperării medicale şi psihosociale a persoanelor private de libertate arestate preventive, condamnate definitiv şi minori care au săvârşit fapte penale.

 

            Cadru legislativ – întreaga activitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile documentelor internaţionale: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse şi tratamentelor cu cruzime, inumane sau degradante; Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detenţie sau încarcerare; Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor; Reguli europene pentru penitenciare; Recomandarea nr.R (89)12 privind educaţia în penitenciare.

Funcţiile unităţii:

  • Funcţia de îngrijire şi supraveghere;

  • Funcţia de asistenţă şi tratament medical;

  • Funcţia de educaţie şi asistenţă psihosocială

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

            Penitenciarul Spital Târgu Ocna este conceput ca o unitate care să asigure condiţii de viaţă şi tratament persoanelor private de libertate bolnave de tuberculoză pulmonară şi bolnavi cronici. Aceasta este organizată pe servicii, compartimente şi birouri astfel încât fiecare angajat contribuie la reuşita procesului recuperativ.

Conducerea este asigurată de către director şi director adjunct medical.

Personalul penitenciarului spital este structurat pe patru compartimente:

  • Personal medical;

  • Personal de supraveghere;

  • Personal tehnico-administrativ;

  • Personal specializat pe activitatea recuperativă.

 ASISTENŢA ŞI TRATAMENTUL MEDICAL

       Tratamentul medical se referă la tratarea TBC pulmonar activ şi bolnavi cronici: 

  • asistenţă şi tratament de specialitate pentru tratarea TB

  • asistenţă şi tratament pentru bolnavi cronici 

  • asistenţă şi tratament pentru persoane private de libertate care îşi execută pedeapsa privativă de libertate în secţia medico-socială

  • investigaţii radiologice

  • explorări funcţionale

  • asistenţă şi tratament stomatologic

  • laborator şi analize medicale

  • ambulatoriu de specialitate 

      OFERTA EDUCAŢIONALĂ  

            Organizarea şi coordonarea activităţilor de recuperare şi reintegrare a persoanelor private de libertate în Penitenciarul Spital Târgu Ocna sunt realizate de către Biroul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială cu următorii membrii:

  • jurist; 

  • psiholog;

  • asistent social;

  • preot capelan;

  • educator;

  • agent tehnic staţie radio.

                  Baza materială de care dispun persoanele private de libertate internate în Penitenciarul Spital Târgu Ocna este:

  • 2 biblioteci pe secţiile de deţinere (una în spital care deserveşte cererile de carte pentru persoanele private de libertate internate în secţiile spitalului şi o bibliotecă la secţia munci care deserveşte cererile de carte pentru persoanele private de libertate de la secţia munci) ;

  • teren de sport destinat activităţilor sportive cu persoanele private de liberate de la secţia munci;

  • club la secţia munci;

  • studio TV cu circuit închis şi staţie de radio amplificare;

  • capelă la secţia munci

         Programe educaţionale

      Activităţi desfăşurate la biblioteca unităţii:
  • prezentări de carte;

  • documentare pentru realizarea revistei interne şi a emisiunilor radio;

  • studiu individual.

       Activităţi culturale şi sociale:
  • programe de adaptare instituţională;

  • programe pentru sănătate;

  • educaţie juridică;

  • educaţie pentru pregătirea liberării;

  • educaţie religioasă;

  • educaţie sanitară;

  • spectacole;

      Activităţi de formare cu ajutorul sistemelor video şi de televiziune cu circuit închis:
  • expuneri diverse teme de interes general;

  • emisiuni radio;

  • activităţi religioase.

    Pregătirea pentru punerea în libertate:
  • serviciul de probaţiune; Centrul de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog Bacău;

  • organizaţii neguvernamentale: Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, Misiunea Creştină pentru Închisori.

   Programe terapeutice

  • Consiliere individuală şi de grup:

    • diminuarea agresivităţii;

    • prevenirea riscului de suicid;

    • diminuarea depresiei;

    • consiliere psihologică;

    • consiliere şi asistenţă socială;

    • întreţinerea, încurajarea şi dezvoltarea legăturilor cu familia şi comunitatea;

    • informaţii referitoare la „cum să-mi găsesc un loc de muncă".

  • Programe antidrog şi împotriva tuberculozei

  • Programe de prevenire a infecţiei HIV / SIDA

  • Terapii ocupaţionale.

       Parteneri:

  • Serviciul de Probaţiune;

  • ONG-uri (Misiunea Creştină pentru Închisori, Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, Asociaţia Oastea Domnului,);

  • Biserica (Protopopiatul Oneşti, Schitul Oituz, Parohia romano-catolică Tg. Ocna);

  • Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău;

  • Fundaţia Multiart şi Casa de Cultură Tg.Ocna;

  • Biroul de educaţie şi asistenţă psihosocială din cadrul Şcolii Naţionale de Administraţie Penitenciară Tg.Ocna

  • Fundaţia „Alături de Voi" şi Penitenciarul Spital Tg.Ocna;

  • Centrul de Reeducare Tg.Ocna;

  • Biblioteca Muncipală Oneşti;

  • Centru de Îngrijire şi Asistenţă a Persoanelor cu Dizabilităţi "Costache Negri" Tg.Ocna;

  • Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Bacău;

  • Cabinet medical individual – medic de familie Dr. Buhlea Petrică – Pârgăreşti Tg.Ocna. 

 

 

Penitenciarul-Spital Târgu Ocna

Aparatură și echipamente medicale

Astăzi (24/05/2017) sunt: 136 persoane private de libertate

Newsletter

Chestionare

Petitii online