Monografie


Istoria Penitenciarului Târgu Ocna

( sanatoriul TBC Târgu Ocna )

 

03 Iulie 1851

                             

 

Grigore Alexandru Ghica

Domnitor al Moldovei

(  1849  -  1856  )

Ctitorul   Penitenciarului   Târgu Ocna

 

Penitenciarul Târgu Ocna sau ,,penitenciarul sanatoriu TBC" aşa cum a fost cunoscut în istoria de peste 162 ani a acestui stabiliment, este aşezat în oraşul Târgu Ocna, strada Crizantemelor nr. 9, judeţul Bacău iar din punct de vedere topografic se situează în partea de nord - vest a oraşului având ca vecini  cartierul Ţărăncuţa şi calea ferată care străbate Moldova de la est la vest şi care este puntea de legătură cu Ardealul.

            Împrejurările care au determinat înfiinţarea penitenciarului în această localitate, se datoresc în exclusivitate existenţei unor rezerve însemnate de sare.

Extracţia sării în zona Târgu Ocna, se pierde în istoria descălecatului Moldovei, ştiut fiind faptul că era un fel de privilegiu – monopol al unor boieri şi ulterior al domnului ţării până sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza când va deveni monopol de stat.

Din documentele studiate existente la mina ,, SALINA" din localitate, rezultă că o exploatare mai raţională a sării se cunoaşte începând cu anul 1400, când se mută cămărăşia ( delegatul domnitorului ţării ca administrator al ocnelor), de la Grozeşti la Târgu Trotuş, care era în acel timp punct de vamă al legăturilor comerciale dintre Moldova şi Ardeal, prin pasul Oituz.

În anul 1434 cămărăşia se mută în mod definitiv la Târgu Ocna, localitate care începe să se dezvolte odată cu aşezarea populaţiei străine venită din Ardeal, ca specialişti în extragerea sării şi care vor avea o contribuţie majoră în recunoaştere Târgului ca oraş în anul 1600.

Exploatarea sării se făcea în mai multe ocne concomitent, dar în una singură munceau condamnaţii la muncă silnică, introduşi în ocnă la începutul osândei şi ieşind de acolo două ori pe an, cu ocazia sărbătorilor religioase, de Crăciun şi de Paşte.

În anul 1851, domnitorul Moldovei Grigore Ghica (1849-1856), împreună cu suita sa vizitează Ocnele şi constată starea de sălbăticie a condamnaţilor la muncă silnică care trăiau în fundul ocnei şi cuprins de mila faţă de soarta osândiţilor prin Opisul domnesc nr.46 din 3 iulie 1851 , pune la dispoziţie clădirea unui modern castel pentru "arestaţii ocnelor " care sa aibă în componenţă o manufactură şi un paraclis cu hramul Sfântul Grigore Teologul.

Domnitorul Grigore Ghica a însarcinat Departamentul Lucrărilor Publice să înfiinţeze, din veniturile sale, "o închisoare solidă, cu zid primprejur, în apropiere de groapa ocnelor, care va sluji de adăpost vinovaţilor în vreme de noapte, iar ziua vor fi coborâti

la groapa ocnei spre a lucra dupa obicei ".

 

Aceste dispoziţii au fost puse în lucru prin trimiterea la faţa locului a unui arhitect al statului, pentru a întocmi planul şi devizul acestei lucrări.

Cu toate că proiectul castelului a fost făcut în termenul stabilit, în cursul anului 1852, izbucnirea crizei orientale a amânat finalizarea acestui proiect câţiva ani.

Abia dupa revenirea lui Grigore Ghica, dupa încetarea regimului de ocupaţie rusesc, lucrările de zidire a închisorii au fost reluate sub supravegherea lui Anastase Panu, încheindu-se la sfârsitul anului 1855.

Cronicile acelor timpuri cuprind gândurile şi vorbele rostite de domnitor aşa cum au fost ele transpuse în opisul domnesc 

,, Însufleţit de o simţire filantropică, asupra nenorociţilor ce se află osândiţi la groapa ocnelor, a căror suferinţă veacuri a fost înăbuşită în adâncul şi întunericul pământului, fără a se bucura de lumină şi aer curat ce viază pe tot omul, din care li se pricinuieşte de multe ori grele boale şi chiar pierderea vieţii, am venit la cugetarea de a le uşura a lor tristă soarta, precum este sortit omenirii de a o face, fără a slăbi puterea legilor în privinţa unor greu învinovăţiţi către societate, prin urmare spre a ajunge la acest rezultat, găsim de cuviinţă a se înfiinţa din veniturile  Departamentului lucrărilor publice, o închisoare solidă cu zid prin prejur, în apropiere cu groapa ocnei, spre a lucra după obicei.

Deci sfatul nostru va însărcina pe zisul departament, ca sa trimita la faţa locului un arhitect al statului, spre a face planul şi devizul acestei lucrări şi îndată va şi da-o în antrepriză, iar binaua   ( clădirea ) să fie în desăvârşire clădită până în toamna anului viitor.

Spitalul clădit de către Episcopia Mânăstirii Sfântului Spiridon la Târgu Ocna, este menit a primi în căutarea sa, câţi osândiţi la ocnă s-ar îmbolnăvi.

După asemene prefaceri este de luat aminte, că urmează a se înfiinţa pe viitor din nou reguli atingătoare de căutare şi păzire a lor.

Prin urmare, sfatul prin locul competent, va avea îngrijire a alcătui un aşezământ prin care va statornici reguli cuviincioase". 

            Din aceste înscrisuri rezultă faptul ca Penitenciarul Târgu Ocna a fost fondat prin Opisul domnesc nr.46 din 3 iulie 1851.

            Până la terminare clădirii închisorii propriu zisă, domnitorul dispune scoaterea ocnaşilor şi instalarea lor în castelul său din oraşul Târgu Ocna, ce-l dăruieşte în acest scop.

Acest castel compus din parter şi un etaj, prevăzut cu subsol cu două beciuri, construit cu pereţi din piatră, se menţine şi în zilele noastre, fiind utilizat ca pavilion administrativ şi de comandă la parter, iar la etaj sunt spaţii destinate cazării pentru  

condamnaţi.

Noua clădire a închisorii ordonată a se construi de către domnitor, pe acelaşi teren unde se afla castelul său, avea forma unei potcoave, iar intrarea în închisoare se făcea tot pe poarta castelului.

Capacitatea închisorii construite era de 12 camere, iar în fiecare camera încăpeau 25 până la 30 de condamnaţi, ceea ce înseamna că în închisoare în total puteau fi cazaţi până la 400 de condamnati.

Ansamblul de clădiri al închisorii formate astfel era folosit în felul următor: parterul pavilionului administrativ se folosea pentru administraţia închisorii, etajul era folosit pentru magazii şi pentru capelă, cele doua beciuri de la subsol au fost amenajate pentru bucătărie şi brutărie condamnaţi, închisoarea propriu zisă, era utilizată pentru cazarea condamnatilor pe timp de noapte, ziua aceştia fiind în ocne la extragerea sării.

Dupa zidirea închisorii, regimul de muncă şi de viaţă al condamnaţilor a devenit mai bun  comparativ cu situaţia anterioară.

D.Rost A.Paun, directorul Ministerului Justitiei, prin Opis Domnesc, a fost însărcinat să stabilească regulamentul pentru acest aşezamânt, care a fost aprobat prin Ordonanta din 14 iulie 1855, "după ce a cercetat în fundul groapei ocnei starea osândiţilor şi prin al său raport a făcut o zugrăveală a vieţii osândiţilor".

În regulamentul stabilit pentru acest asezamânt au fost prevazute şi măsuri generale, legate de regimul deţinutilor:

· timpul petrecut de deţinuţi, în timpul zilei şi al nopţii, era supravegheat cu mare atenţie de director şi ajutoarele sale;

· îmbrăcăminte, uniforma şi potrivită cu lucrarea la care ei sunt întrebuintaţi;

· încăperile aerisite si afumate periodic cu răşini;

· deţinuţii scoşi la plimbare zilnic, păstrându-se regula tăcerii;

· dieta de calitate si îndestulătoare;

· pentru deţinuţii slăbiţi se afla în castel o infirmerie, iar cei bolnavi erau trimişi într-o secţie a spitalului public;

· doctorul consulta deţinuţii şi urmărea aplicarea dispoziţiilor cu privire la igienă – ca o măsură pentru păstrarea sănătăţii;

· paza garnizoanei era asigurată şi cu osândiţi, în locuri stabilite, pe rând, câte doi, în deplină tăcere;

· deţinuţii erau împărţiţi în trei categorii, după natura şi durata pedepsei;

· cele trei categorii de deţinuţi munceau, pe rând, astfel: una lucra în ocnă o saptamână iar doua în castel.

În paraclisul din unitate slujea un preot care locuia în una din încăperile închisorii şi care raporta directorului unităţii despre rezultatul lucrărilor sale duhovnicesti, acestea fiind trecute într-o condică de conduită de care se ţine cont la liberarea deţinuţilor.

Osândiţii erau pregătiţii în anumite meserii, pe care să le poată practica şi după liberare, cum ar fi: confecţionarea de fitile, odgoane, rogojini, roţi, ţesături şi alte obiecte folositoare. O parte din valoarea obiectelor confecţionate în atelierele închisorii era utilizată în folosul aşezamântului, " iar a patra parte a preţului lor se va depune într-o cutie şi se va trece de director într-o condică, iar banii se vor da la eliberarea osândiţilor ca să le fie mic capital la reîntoarcerea lor în sânul societăţii.

În cazul în care osânditul va muri înainte de liberare, acea sumă se va da familiei sale " .

Pedepsele aplicate în caz de nerespectarea regulamentului erau:

· trimiterea din castel la groapa ocnei înaintea termenului;

· reducerea programului de plimbare;

· supunerea la munci mai grele;

· închiderea într-o celulă strâmtă şi întunecoasă;

· pedeapsa trupească era folosită în cazuri exceptionale, însă fără a compromite sănatatea osânditului.

Pentru controlarea rezultatelor dispoziţiilor penitenciare, directorul Departamentului Sistemului Penitenciar şi cel al Justiţiei erau obligaţi să viziteze o dată pe an aşezamântul, făcând o amănunţită revizie.

Scopul înfiinţării acestui aşezamânt era: " nu numai de a înfrâna şi pedepsi criminalul, ci şi a îndrepta pe vinovat prin lucrările blânde, omeneşti după exemplul Evangheliei ".

"Cine nu va binecuvânta o asemenea îngrijire de filantropie şi nu va dori din inimă să o vadă îndeplinită, deschisă în Moldova pentru uşurarea omenirii pătiminde, care din adâncul întuneric înalţă cuvinte de recunoştinţă asupra strălucitului urzitor al acestui aşezamânt".

Grigore Ghica

În felul acesta, închisorii îi va fi atribuită denumirea de ,, ÎNCHISOARE CENTRALĂ DE MUNCA SILNICĂ „ până în anul 1931, când, cu ocazia unui consult medical efectuat tuturor condamnaţilor de către Generalul Dr. Romanescu s-a constatat că cea mai mare parte a condamnaţilor erau grav bolnavi de tuberculoză pulmonară, astfel se hotărăşte încetarea folosirii condamnaţilor la munca în ocnă, transformând-o în închisoare TBC, iar cu această ocazie condamnaţii sănătoşi sunt transferaţi la închisorile din Aiud si Ocnele Mari, iar de la alte închisori din ţară se trimit aici numai condamnaţi bolnavi TBC.

Motivaţi de faptul că penitenciarul este aşezat într-o regiune montană  în anul 1936 se începe construirea unei noi clădiri profil de sanatoriu TBC, alcătuită din trei nivele ( parter şi două etaje ) cu o formă arhitectonică specifică regiunii de munte, construcţia clădirii va dura trei ani.

            În anul 1939 după darea în folosinţă a sanatoriului TBC, se trece treptat la demolarea vechii închisori ce fusese construită din dispoziţia domnitorului Grigore Ghica la anul 1851, iar din piatra rezultată se construieşte zidul împrejmuitor din jurul noului sanatoriu cu un perimetru de 563 m.l, îngrădind o arie totală de 19 641 m.p.

În prezent Penitenciarul Spital Târgu Ocna este format din trei corpuri de clădiri, din care una este clădirea propriu zisă unde sunt cazaţi bolnavii de tuberculoză pulmonară.

Din documentele studiate, precum şi din relatările celor mai vârstnici locuitori ai oraşului  care au lucrat ca şi gardieni sau alte munci administrative, rezultă că în timp au executat pedepse următoarele categorii de condamnaţi;

În perioada 1851 – 1930 au fost condamnaţi de drept comun, criminali, tâlhari, condamnaţi la muncăsilnică pe viaţă, şi cei condamnaţi pe timp limitat.

În perioada primului război mondial 1916 – 1919 infracţiunile care predominau au fost dezertările de pe front şi refuzul de a satisface serviciul militar.

În  anul 1930 au început să fie aduşi  şi deţinuţii comunişti, iar mai târziu după 23 august 1944 erau depuşi deţinuţii contrarevoluţionari, deţinuţii de drept comun şi deţinuţii minori.

Aceste categorii de deţinuţi, cu excepţia minorilor au fost atât bărbaţi cât şi femei, în perioada respectivă numărul acestora oscilând între 350 – 550.

 

Până în anul 1977, aşezământul a funcţionat ca Spital Penitenciar cu profil TBC. În baza Hotărârii Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. şi a Decretului nr. 255/1977 Spitalul Penitenciar Târgu Ocna a fost desfiinţat, în locul lui fiind creat un camin de bolnavi cronici psihici.

În anul 1997, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1133/C, Spitalul Penitenciar a fost reînfiinţat, iar în prezent în cadrul spitalului se asigură asistenţă medicală persoanelor private de libertate diagnosticate cu tuberculoza pulmonară sau afecţiuni cronice, iar activităţile desfăşurate cu acestea au ca obiectiv, pe lângă realizarea actului medical, şi formarea unor deprinderi care să contribuie la reabilitarea comportamentală, diminuarea depresiei prin intervenţie socio-educativă datorată stării de boală şi care să răspundă nevoilor reale ale persoanei private de libertate bolnave.

Acestea se desfăşoară, în mod special prin intermediul activităţilor socio-educative de instruire şi educare, care stă la baza formării unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de conduită socială.

            Materialul a fost documentat şi redactat de coordonatorul BRPMM

comisar de penitenciare Gabriel Vraciu, în colaborare cu şef birou educaţie şi asistenţă psihosocială  cms.şef  Racu Silvia.

Bibliografie:

Datele informative care au stat la baza întocmirii materialului au fost culese de la:

- Direcţia Arhivelor Statului Bacău

- Arhiva penitenciarului Spital Târgu Ocna.

- Documente de la Exploatarea minieră Târgu Ocna.    

- Relatări şi declaraţii date de pemsionari ai acestui penitenciar, precum şi alte cadre din localitatea Târgu Ocna care au avut legături cu penitenciarul în perioada 1968.

  – material documentar, prof. istorie  Stoica Corneliu – imagini.

· "Calendar pentru romani" pe anul bisect 1856, anul al XV-lea, Iaşi, Institutul Albinei ( pag.67-75 )

· Drept execuţional penal – Petrache Zidaru, Bucuresti, 1997

· Istoria Oraşului Tg.Ocna din cele mai vechi timpuri până la 1918 - Corneliu Stoica, Oneşti,1999.

 

 

    21 martie 2013

     C R P M M   Penitenciar  Spital Târgu Ocna     

  Web.        www.anp.gov.ro

e-mail.     gabrielvraciu_gov@yahoo.ro

 

File de istorie

File de istorie

Penitenciarul de la Târgu Ocna

In perioada comunista, penitenciarul de la Targu Ocna a servit pentru detentia persoanelor bolnave de TBC, fiind caracterizat in literatura de specialitate drept o adevarata Bastilie sanitara a Romaniei comuniste. Conditiile climaterice deosebite ale zonei geografice au contribuit la infiintarea aici, la mijlocul secolului al XIX-lea, a unei inchisori. Initiativa i-a apartinut domnitorului moldovean Grigore Ghica, care fusese impresionat de conditiile grele in care lucrau detinutii de la salina din localitate, unde acesta avea in proprietate si un conac. Lucrarile la constructia inchisorii au fost incepute in anul 1851 si au fost finalizate in 1855, in tot acest interval de timp detinutii fiind cazati, din dispozitia domnitorului, in cladirea conacului. Edificiul, in forma de potcoava, a fost ridicat langa conacul domnesc, iar intrarea se facea prin poarta conacului, care a devenit cladire administrativa. Capacitatea noului edificiu era de 12 camere, in fiecare incapere putand fi cazati circa 30 de detinuti. Inchisoarea propriu-zisa era destinata exclusiv condamnatilor, dar numai pe timp de noapte, deoarece ziua acestia erau dusi la munca din ocna. Pana in anul 1931, denumirea oficiala a penitenciarului a fost aceea de Inchisoare centrala de munca silnica. In acel an s-a constatat ca majoritatea condamnatilor de la Targu Ocna sufereau de tuberculoza pulmonara si, ca urmare, s-a dispus incetarea folosirii acestora la munca din salina. De atunci, inchisoarea a fost transformata in loc de detentie exclusiv pentru bolnavii de TBC. Detinutii considerati sanatosi au fost transferati la alte penitenciare din tara, iar cei bolnavi de TBC din alte inchisori au fost adusi la Targu Ocna. In anul 1936 s-a inceput construirea unei noi cladiri cu profil de sanatoriu TBC, un edificiu cu trei nivele, care a fost dat in folosinta in 1939, an in care s-a inceput si demolarea treptata a vechii inchisori, mai putin a cladirii administrative sau a fostului conac domnesc. Piatra rezultata din demolari a servit ulterior la construirea zidului imprejmuitor al noii inchisori. In perioada 1851-1930, la Targu Ocna au fost incarcerati detinuti de drept comun, criminali si talhari, condamnati la munca silnica pe viata si pe termen limitat. In timpul Primului Razboi Mondial, infractiunile care predominau au fost dezertarile de pe front sau refuzul de a satisface serviciul militar. Dupa 1930 aici au fost adusi si detinuti comunisti. Dupa 23 august 1944, comunistii aflati in detentie au fost eliberati, iar imobilul a servit temporar drept spital de campanie. In perioada comunista, penitenciarul-spital de la Targu Ocna a gazduit detinuti cu grad sporit de periculozitate. Penitenciarul a functionat cu specificul de spital pentru bolnavi de TBC pana in anul 1977, cand penitenciarul a fost desfiintat. Intre 1977 si 1997 stabilimentul a functionat ca si camin pentru bolnavi psihici cronici. Printr-un ordin al ministrului Justitiei din 1997, penitenciarul-spital de la Targu Ocna a fost reinfiintat. Perioada comunista a inchisorii-spital a consemnat mai multe categorii de detinuti: contrarevolutionari, detinuti de drept comun, barbati si femei, precum si detinuti minori, insa numai baieti. In diverse perioade ale regimului comunist, numarul celor internati la Targu Ocna a variat intre 350 si 550 de detinuti. In cursul anului 1950, la Targu Ocna au fost transferati de la inchisoarea din Pitesti cateva zeci de fosti studenti TBC-isti. In perioada 1949-1952, la Pitesti, conducerea Ministerului de Interne si a Securitatii, in complicitate cu o echipa de tortionari selectati din randul condamnatilor aflati atunci in penitenciarul de la Suceava, a initiat si implementat un experiment inuman, care a vizat reeducarea si demascarea prin metode de tortura a detinutilor. Acest fenomen a vizat si alte penitenciare din tara, printre care si Targu Ocna. Aici, datorita conditiilor speciale de detentie, a faptului ca inchisoarea se afla amplasata in oras, dar si din cauza unor inabilitati ale Securitatii, reeducarea s-a dovedit a fi un esec. In cele din urma, toata actiunea planuita a se desfasura dupa normele testate la Pitesti a fost suspendata. La Targu Ocna nu s-a putut aplica un experiment de reeducare, ci dimpotriva, se poate spune ca ceea ce s-a intamplat aici a fost tocmai opusul Fenomenului Pitesti. La acest lucru a contribuit mult si faptul ca detinutii, suferinzi cu totii de o boala contagioasa, aveau o oarecare libertate de miscare in interiorul stabilimentului, iar personalul inchisorii era rezervat in a veni in contact direct cu condamnatii. In perioada comunista, pana in anul 1968, penitenciarul a fost condus de urmatoarele persoane: Ioan Ionescu (1945), Constantin Stirbu (1945), Nicolaeiu Costescu (1946), Stefan Daniliuc (1946-1950), Anton Bruma (1950-1952), Petru Calin (1952-1953), Gheorghe Ciurcanu (1953-1966), Stefan Vasile (1966-1968).

BRPMM

Penitenciarul-Spital Târgu Ocna

File de istorie

Newsletter

Chestionare

Petitii online