Afișare Conținut Web

 

Persoanelor private de libertate le este interzisă:

  • primirea de produse alimentare care necesită încălzire, coacere, fierbere sau alte tratamente termice în vederea consumului;
  • cumpărarea de produse alimentare care necesită încălzire, coacere, fierbere sau alte tratamente termice în vederea consumului, cu excepţia cafelei, ceaiului şi laptelui;
  • primirea şi cumpărarea de lămâi şi derivate ale acestora.
  • articolele şi bunurile a căror primire nu este permisă se restituie imediat persoanei care le-a adus, cu excepţia celor care prin lege sunt interzise la deţinere, situaţie în care este informat organul competent.

Persoanele private de libertate pot primi medicamente numai la recomandarea unui medic consultant, a unui medic specialist, cu avizul medicului unităţii, în baza unei prescripţii medicale, întocmită în două exemplare, un exemplar însoţind în mod obligatoriu medicamentele primite.

Persoanele private de libertate pot primi numai medicamente sub formă de comprimate sau drajeuri, în flacoane sigilate sau în cutii cu blistere ori folii. Primirea de medicamente sub formă de capsule, fiole, pulberi, prafuri sau unguente este interzisă.

Medicamentele trebuie să fie prevăzute în Nomenclatorul produselor medicamentoase de uz uman, aprobat de Agenţia Naţională a Medicamentului, şi să aibă cel puţin 6 luni până la expirarea termenului de valabilitate.

Medicamentele primite sunt înregistrate la cabinetul medical şi se gestionează separat.

Persoanele private de libertate pot solicita penitenciarului în care se află să achiziţioneze medicamente pentru uzul personal, fără a afecta cuantumul săptămânal al sumelor din care persoanele private de libertate pot efectua cumpărături. Directorul fiecărui loc de deţinere va desemna persoanele responsabile cu achiziţionarea medicamentelor solicitate de către persoanele private de libertate.

Preţurile produselor comercializate în incinta penitenciarelor vor fi controlate de autorităţile competente, limita maximă a acestora neputând-o depăşi pe cea a preţurilor practicate în localitatea în care se află penitenciarul.

În situaţia achiziţionării unor bunuri de folosinţă îndelungată, permise a fi păstrate sau folosite pe perioada executării pedepsei, directorul locului de deţinere poate aproba folosirea unei sume mai mari decât cea prevăzută de art. 56 alin. (1) din regulament. Aceste cheltuieli nu afectează cuantumul săptămânal al sumelor din care persoanele private de libertate pot efectua cumpărături.

Pentru bunurile de folosinţă îndelungată, precum şi pentru articolele de îmbrăcăminte, încălţăminte şi cazarmament se va întocmi bon de primire în păstrare.

Penitenciarul Colibaşi

Newsletter

Chestionare

Petitii online