Scurt istoric

Penitenciarul Miercurea Ciuc este situat în centrul municipiului Miercurea Ciuc, în S-E judeţului Harghita, depresiunea Ciucului, într-o zonă friguroasă, cu o temperatura medie de -15 până la -30 gr. C (aproximativ 5 luni pe an).

Clădirea Penitenciarului Miercurea Ciuc datează din perioada anilor 1896 – 1898, aspect ce reiese din documentele existente la arhiva unităţii şi în care se arată că activitatea Închisorii Parchetului Tribunalului Miercurea Ciuc a început la data de 15 mai 1923. Prin noua lege de organizare, din 27 iulie 1929, pusă în aplicare din 01 ianuarie1930, administraţia penitenciară este intitulată „Direcţiunea Generală a Penitenciarelor şi Institutelor de Prevenţie". De asemenea, în locul denumirii de „închisoare" se va întrebuinţa cuvântul „penitenciar".

Prin decizia nr. 36949 din 29 decembrie 1929 a ministrului Justiţiei, Grigore Iunian, se făcea clasificarea penitenciarelor. Penitenciarul Miercurea-Ciuc a fost încadrat în categoria penitenciarelor judeţene clasa I, alături de cele din: Constanţa, Alba-Iulia, Cluj, Făgăraş, Hunedoara, Trei-Scaune ş.a.

Primul director la Penitenciarului Miercurea-Ciuc a fost subofiţerul de aviaţie Manariu Emil, născut în anul 1884 la Vaslui, având ca personal de serviciu 4 gardieni. Pe măsură ce sporeşte numărul arestaţilor, creşte şi numărul personalului de serviciu. Astfel, în martie 1924, în penitenciar se aflau 51 de arestaţi: 48 bărbaţi şi 3 femei  „ toţi cu atitudine paşnică" şi un număr de 11 angajaţi: 1 director, 1 contabil, 1 prim-gardian şi 8 gardieni.

Clădirea Penitenciarului Miercurea-Ciuc a fost construită între anii 1896 - 1898, cu etaj şi alte două corpuri cu parter, având 23 de celule, 4 săli şi un antreu.

Referitor la categoriile de deţinuţi ce s-au perindat de-a lungul anilor prin acest loc de deţinere, putem arăta, având la bază documente arhivate, următoarele:

• de la înfiinţare, respectiv din data de 15.05.1923 şi până în anul 1940 – au fost încarceraţi deţinuţi de drept comun;

• pentru perioada 1940 – 1947 nu se regăseşte în acte vreo menţiune cu privire la categoria deţinuţilor. Totuşi, în acea perioadă, în apropierea oraşului Miercurea Ciuc, a existat un lagăr de concentrare pentru deţinuţi politici, iar acest lucru ne conduce la concluzia că în Penitenciarul Miercurea Ciuc au fost încarceraţi deţinuţi de asemenea categorie.

• între anii 1947-1950 se evidenţiază prezenţa deţinuţilor politici şi de drept comun.

• începând cu anul 1964 profilul penitenciarului este de deţinuţi de drept comun.

În anii 1940-1941, la Penitenciarul Miercurea-Ciuc a fost deţinut fruntaşul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, şi de asemenea, timp de o lună, în martie 1956, Elena Pătrăşcanu, soţia lui.

Prin Decretul nr. 225/1977, începând cu data de 31 iulie 1977 , Penitenciarul Miercurea-Ciuc a fost desfiinţat, fiind reînfiinţat la 01 mai 1983.

Conform Registrului Istoric al Penitenciarului Miercurea Ciuc, completat cu sprijinul Arhivelor Naţionale Harghita, începând cu anul 1947, an în care reapar în arhiva unele documente privitoare la unitatea noastră, aceasta a fost condusă de către următorii directori sau comandanţi:

1947-1948 – director Alexandru Semnicean

1948-1956 – director Kopacz Toma

1956-1957 – comandant Fleseru Mihai

1957-1962 – comandant Humulescu Manole

1962-1966 – comandant Dragomir Gheorghe

1966-1974 – comandant Munteanu Toader

1974-1977 – comandant Csoma Josif

1977-1983 - desfiinţat

1983-1984 – comandant Mic Alexandru

1984-1985 – comandant Popovici Aurel

1986-1989(1990) - comandant Roman Petru.

1990-1995 - comandant Szőllősi Géza

1995-2009 - comandant / director Ferţu Gelu

2009- director Blaga Ioan  

  

Penitenciarul Miercurea Ciuc

Newsletter

Chestionare

Petitii online