Reîntoarce-te la toată pagina

Penitenciarul Botoşani începe campania de recrutare a candidaţilor pentru ocuparea locurilor cuprinse în oferta educaţională a anului 2013

            În perioada 25.03. - 05.04.2013, o echipă a Penitenciarului Botoşani formată din personalul Biroului Resurse Umane şi Formare Profesională şi Sectorul Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar va derula în liceele din municipiul Botoşani o campanie de informare privind ocuparea locurilor vacante pentru admiterea în anul 2013 în instituţiile de învăţământ aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Administraţiei şi Internelor precum şi a Ministerului Apărării Naţionale.

             Astfel, Administraţia Naţională a Penitenciarelor pune la dispoziţia absolvenţilor de liceu cu diplomă de bacalaureat, în sesiunea 2013, locuri la: Academia Tehnică Militară Bucureşti, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu" Sibiu, Institutul de Medicină Militară, Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I", Piteşti, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul", Academia de Poliţie  „Alexandru Ioan Cuza" şi Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna.

             Cu această ocazie vor fi prezentate liceenilor pliante aparţinând şcolilor de ofiţeri şi agenţi de penitenciare, promovându-se diverse alte materiale pentru tinerii interesaţi să dezvolte o carieră în domeniul execuţional penal.

            Avantaje oferite de aceste instituţii de învăţământ: asigurarea unui climat organizaţional motivant prin numeroase oportunităţi de realizare pe plan profesional; asigurarea unui loc de muncă stabil, după absolvire, prin repartizarea într-o unitate a sistemului penitenciar; asigurarea unei solde lunare pe timpul studiilor; asigurarea în condiţii de gratuitate a cazării, mesei, echipării, cursurilor şi asistenţei medicale pe timpul şcolarizării.

            Prin activitatea depusă, viitorii ofiţeri şi agenţi din sistemul administraţiei penitenciare vor face parte dintr-un segment important al siguranţei, apărării şi ordinii publice şi vor avea posibilitatea să contribuie la creşterea siguranţei în comunitate, prin crearea unui mediu custodial sănătos şi sigur.

            Înscrierea (depunerea dosarului de candidat) la concursul de admitere, pentru oricare dintre instituţiile de învăţământ prezentate anterior se realizează la sediul unităţii penitenciare. Informaţiile referitoare la condiţiile de participare, documentele necesare în vederea depunerii dosarelor, tematica şi bibliografia în vederea susţinerii examenelor pot fi obţinute de la Biroul Resurse Umane şi Formare Profesională din cadrul Penitenciarului Botoşani, Str. I.C. Brătianu nr. 118, telefon: 0231/515937 – interior 145, fax: 0231/535421, e-mail: pbotosani@anp.ro, precum şi de pe paginile web ale  Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ( www.anp-just.ro, rubrica „Anunţuri").