Subunitatea de Pază şi Escortare Deţinuţi Transferaţi

Şef serviciu - Inspector principal de penitenciare Florin ARDELEANU

 

Date contact:

Adresa: Str. Maria Ghiculeasa nr. 47, sectorul 2 Bucureşti

Tel. (021) 208.61.50

Fax (021) 242.05.05

 

Scurtă prezentare:

           Subunitatea pază şi escortare deţinuţi transferaţi a fost înfiinţată în anul 1956, iar în prezent este organizată şi funcţionează în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 1849/2004.

           Până în anul 1997 transferul deţinuţilor s-a efectuat cu  vagoane penitenciar compartimentate corespunzător, închiriate de la Societatea de Administrare Active Feroviare din cadrul C.F.R.

            În cadrul procesului de reformă a sistemului penitenciar şi de aliniere la standardele europene în materia drepturilor omului, începând cu anul 1997 au fost achiziţionate mijloace de transport auto pentru transferarea deţinuţilor.

            Din anul 2002 şi până în prezent această activitate se realizează numai cu mijloace auto, subunitatea având în exploatare o flotă de 12 autospeciale de transfer de capacitate mare, aflate în administrarea Bazei de Aprovizionare, Gospodărire şi Reparaţii.

            În cei 50 de ani de activitate s-au transferat aproape 1.000.000 de deţinuţi (anul de vârf cu cel mai mare număr de deţinuţi transferaţi, a fost 2011 cu peste 50.000 persoane).

             Situaţia pe ultimii 5 ani a numărului de persoane private de libertate transportate exclusiv de Subunitatea de Pază şi Escortare Deţinuţi Transferaţi se prezintă după cum urmează:

•           în anul 2008 – 42.829 persoane private de libertate;

•           în anul 2009 – 43.410 persoane private de libertate;

•           în anul 2010 – 46.520 persoane private de libertate;

•           în anul 2011 – 50.044 persoane private de libertate;

•           în anul 2012 – 47.160 persoane private de libertate.

            Subunitatea de Pază şi Escortare Deţinuţi Transferaţi se află în subordinea directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar activitatea acesteia se desfăşoară în strânsă colaborare cu cea a Direcţiei Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar şi cu sprijinul echipajelor cu atribuţii pe linia transferului persoanelor private de libertate din penitenciarele: Aiud, Arad, Bistriţa, Botoşani, Iaşi, Oradea şi Sp. Tg. Ocna.

            În îndeplinirea sarcinilor ce-i revin, colaborează cu direcţiile, serviciile si compartimentele din structura Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi cu unităţile subordonate acesteia.

            Coordonarea acestei structuri este realizată de un şef de serviciu, în componenţa acesteia se află personalul din serviciul de zi din A.N.P. (dispecerat şi postul de control acces în sediu) şi agenţii care execută paza, supravegherea şi escortarea deţinuţilor în mijloacele de transport auto.

 

Atribuţii:

             În conformitate cu prevederile legale, dispoziţiile şi instrucţiunile Ministrului Justiţiei, Subunitatea asigură:

– executarea serviciului de zi la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;

– transmiterea şi recepţionarea operativă a dispoziţiilor şi notelor telefonice, realizând o legătură permanentă între Administraţia Naţională şi unităţile subordonate;

– paza şi apărarea obiectivului şi controlul accesului în sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;

– întocmirea şi prezentarea spre aprobare a itinerarelor de deplasare ale mijloacelor de transport auto;

– organizarea şi instruirea escortelor pentru mijloacele de transport auto;

– paza, escortarea şi supravegherea deţinuţilor şi a mijloacelor de transport auto pe timpul transferărilor;

– analiza disponibilului de deţinuţi raportat de unităţi şi întocmirea documentelor pentru efectuarea transportului cu mijloacele de transport auto;

- informarea tuturor unităţilor în legătură cu deţinuţii pe care îi vor transfera în săptămâna respectivă;

– instruirea şi pregătire de specialitate a personalului în conformitate cu prevederile legale, a actelor normative, a dispoziţiilor şi instrucţiunilor Ministrului Justiţiei.

ANP Sediu
Astăzi (24/02/2017) sunt: 1000 persoane private de libertate

Newsletter

Chestionare

Petitii online