Astăzi 25-08-2019 sunt: persoane private de libertate

Grupul de lucru responsabil pentru implementarea Activității I.3.3. Identificarea necesităţilor privind facilitarea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate

Prin Hotărârea nr. 6/27.02.2018, a fost stabilită componența grupului de lucru, responsabilitățile acestuia și termenul de finalizare a activității, care a fost 26.04.2018. Partenerii implicați în realizarea materialului au fost: MJ – DNP, MEN, MAI, MS și ANP. Activitățile s-au desfășurat în perioada      martie-aprilie 2018, în cadrul a patru întâlniri, care au avut loc la sediul ANP.

În cadrul primei întâlniri s-a decis invitarea, în cadrul grupului de lucru, a unor reprezentanți din partea MMJS și ANOFM. Din partea Direcției Politici Servicii Sociale din cadrul MMJS, un specialist a fost desemnat să participe, în calitate de invitat. Pentru completarea materialului, au fost interogate și alte direcții de la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor, iar pentru definitivare a fost transmis pentru punct de vedere Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, observațiile și propunerile formulate fiind reținute. Activitățile grupului s-au desfășurat atât în cadrul unor întâlniri directe, cât și prin corespondență electronică.

La realizarea materialului a fost avută în vedere și valorificarea unor informații din rapoartele întocmite în cadrul celorlalte grupuri de lucru constituite în cadrul Strategiei și care deja își încheiaseră activitatea.

Analiza a urmărit să evidențieze responsabilitățile instituțiilor implicate, necesitatea colaborării în ceea ce privește schimbul de informații, precum și dificultățile cu care se confruntă persoanele care se liberează, în procesul de reintegrare în societate. În acest sens, au fost avute în vedere aspecte relevante, identificate în cadrul unor studii anterioare, care au vizat problematica reintegrării sociale urmărindu-se, totodată, și valorificarea informațiilor rezultate în cadrul celorlalte grupuri de lucru, constituite în vederea implementării activităților prevăzute de Strategie.

S-a realizat o distincție între problemele și dificultățile întâmpinate în perioada detenției și după liberare și au fost formulate recomandări punctuale, ce pot fi avute în vedere pe termen scurt, mediu și lung. Nevoile de facilitare a reintegrării sociale au fost identificate: la nivelul persoanei aflate în detenție, la nivelul comunității, al instituțiilor, precum și la nivel legislativ.

Raportul grupului de lucru abordează, de asemenea, importanța asigurării accesului în mod reciproc, la baze de date gestionate de diferite instituții, care au legătură cu persoanele aflate în detenție sau care au fost puse în libertate. În mod suplimentar, în cadrul grupului de lucru a fost realizat un inventar de teme, ce pot face obiectul unor studii relevante din perspectiva reintegrării sociale și care pot fundamenta necesitățile persoanelor private de libertate privind incluziunea socială.

Structura Raportului este următoarea:

– Introducere;

– Prezentare parteneri instituționali și date gestionate;

– Definirea problemei (aspecte rezultate în cadrul unor studii și a celorlalte grupuri de lucru);

– Nevoi/dificultăți identificate: pe perioada detenției, în perioada post-liberare.

– Recomandări/necesități de facilitare a reintegrării sociale: la nivelul persoanei aflate în detenție;

la nivel comunitar, la nivel instituțional.

← Către lista de noutati

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii