Astăzi 15-12-2019 sunt: 20499 persoane private de libertate

Sunt mândru! Sunt mândru că sunt român!

Sunt mândru că sunt poliţist de penitenciare!

În cele ce urmează, din dorinţa de a ne face auzite gândurile în pragul unui eveniment de mare însemnătate naţională, şi ca o încununare a eforturilor depuse în vederea conturării noii noastre identităţi profesionale, vă cerem un răgaz de ascultare.

Noi, poliţiştii de penitenciare, cei care am ales să lucrăm, zi de zi, acolo unde timpul cunoaşte doar orizonturi fixate de mandate de executare şi greşeli, suntem mândri că facem parte dintr-un sistem integrat de valori, principii şi ţeluri comune. Ştim că prin activitatea noastră contribuim la o societate mai sigură, ştim că la finele fiecărei zile bifăm îndeplinirea unor obiective greu de atins de mulţi şi mai ştim că, dincolo de orice, suntem oameni în slujba oamenilor.

Aplicăm şi respectăm regulamente, suntem severi, dar credem în schimbare, primim ba laude, ba critici, dar, cu toate acestea, ne continuăm misiunea! O misiune în slujba României, un ideal pe care câţiva dintre noi am ales să îl descriem.

 

Mândria înseamnă să știi cine ești!

Cine sunt eu? Un român în uniformă, în slujba patriei!

            Defilând cu emoție la parada de la împlinirea Centenarului Marii Uniri de la 1918, mi-am dat seama că sunt exact în locul și în momentul în care îmi doresc să fiu. Ziua de 1 decembrie 2018 a reprezentat un moment în care am conștientizat, cu adevărat, că România este țara care merită să-i fie adus în dar, sacrificiul suprem. Sunt român și sunt mândru de asta, pentru că sunt urmașul unui neam de eroi. Sunt aici la fel ca și voi, pentru că înaintașii noștri au ales să iubească această țară și să lupte pentru pace și libertate cu prețul propriilor vieți.

            Astfel, am simțit că este rândul meu să duc mai departe moștenirea pe care ei  ne-au lasat-o, pentru că un secol de țară unită sub același drapel marchează nu un sfârșit, ci un nou început al idealurilor de dreptate, siguranță și încredere în rândul compatrioților noștri. Am simțit că a venit vremea mea să îmbrac, pentru tot restul vieții, uniforma de polițist de penitenciare, pentru că reprezintă mândria prin care eu îmi pot servi patria.

            Poate vă întrebați ce poate să știe o uniformă tânără, cu o singură tresă pe umăr, despre mândrie, având în vedere, că mai are de urcat multe trepte, înainte de a ajunge să-i înțeleagă sensul. Crede ceea ce a simțit în timpul defilării, un fior de bucurie și de curaj.

            Pentru că mândria de a fi român este cel mai frumos lucru de pe pământ. Este putere și izvorăște din cel mai simplu și autentic loc din univers și anume din sufletul românesc. Din sufletul nostru, al fiecăruia dintre noi și în același timp, al tuturor. Această forță și tărie, a noastră națională, o datorăm înaintașilor noștri, care au făurit, păstrat și transmis, peste veacuri, cea mai de preț comoară a acestei țări, spiritul românesc. Sub ocupații străine, izgoniți de acasă, sau sub asediu, am reușit să păstrăm această avuție între granițele țării,  tezaurul nostru nefiind vreodată înstrăinat.

            Despre țara noastră s-a spus, că în interiorul ei „nu există neființă ori imposibilitate absolută”. Dar cum a fost dovedită această veșnicie românească? În primul rând, prin faptele și sacrificiile săvârșite din cele mai vechi timpuri, de eroii neamului nostru, dar și de împrejurarea că s-a reușit păstrarea și transmiterea până în prezent, generațiilor tinere, spiritul neînfricat al adagiului „Acum ori niciodată”.

            Astfel s-a demonstrat că pe teritoriul acestei țări, numai prin credință a fost posibilă înlăturarea oricărei bariere a imposibilului și păstrarea, mereu vie, a amintirii celor care au luptat pentru liniștea, unitatea, demnitatea și integritatea poporului român, în acord cu cei care luptă și astăzi, pentru menținerea acestor deziderate.

            Mândri am fost și vom rămâne! Eroi avem, însă poartă alt nume. Înainte eroii au fost numiți: ostași, luptători, ori păzitori de ocnași; astăzi însă cu un nume nou: polițiști, pompieri, ori supraveghetori; luptă împreună, pentru o lume mai bună.  

            Suntem bucuroși să fim polițiști de penitenciare, deoarece avem șansa să constituim exemple demn de urmat, pentru oameni care vor să se îndrepte, să devină mai buni, dar și mai responsabili. Suntem mândri, pentru că avem posibilitatea să ne prezentăm, în îndeplinirea atribuțiilor profesionale, cu o denumire oficială, atât de onorabilă și plină de înțeles.

La toate aceste lucruri mă gândesc, în fiecare zi atunci când încep să muncesc, zâmbesc și știu că…

Suntem mândri să fim și noi, parte dintre eroi!

De aceea, țară dragă, îți mulțumesc și te iubesc!

Agent de poliţie penitenciară Beniamin Ciubotariu

Penitenciarul Timişoara

 

Mă apropii cu pași repezi de momentul în care am să părăsesc acest sistem. Privind în urmă, îmi dau seama că, dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș face din nou aceeași alegere.

De ce?…pentru că acest sistem m-a ajutat să devin profesionistul care sunt azi și nu în cele din urmă, să devin Omul care sunt azi. Munca polițistului de penitenciare nu este deloc ușoară și acest lucru îl știm cu toții. Ai nevoie de multă răbdare, calm, echilibru emoțional și un bun autocontrol, pentru a-ți putea îndeplinii atribuțiile de fiecare zi. Și cu toate acestea, atunci când faci cu pasiune ceea ce faci, nu mai contează lipsurile, greutățile, obstacolele pe care le întâlnești de multe ori la locul de muncă.

Am ales acest sistem în urmă cu ceva ani, pentru că am crezut de la început în importanța acestuia pentru societate, cât și în importanța meseriei pe care o practic cu mândrie, într-un astfel de loc. Am admirat oamenii, apoi colegii care au ales să lucreze în acest sistem, am întâlnit colegi profesioniști de la care am avut mereu ceva de învățat și cărora le voi rămâne întotdeauna recunoscătoare.

De-a lungul timpului, am avut oportunitatea să particip la schimburi de experiență în alte țări. Cu toate că, în comparație cu acele sisteme, la noi încă mai sunt multe de făcut, nu aș fi schimbat pentru nimic în lume postul meu din Penitenciarul Aiud, pentru orice post din oricare altă țară vizitată. Știam și știu că rădăcinile mele sunt aici și că nu m-aș simți împlinită sufletește în alt loc. Era acea senzație când simți că, parcă o bucată din sufletul tău ar lipsi din tine și ai rămâne mutilat sufletește dacă ți-ai părăsi originile. În interiorul meu, știam și simțeam că locul meu este și va fi întotdeauna în România, locul pe care îl pot numi cu mîndrie și bucurie – ACASĂ.

Pentru că aici în țara noastră este nevoie de noi, este nevoie să ne implicăm și să ne ducem misiunea la bun sfârșit.

Parafrazându-l pe P. Zimbardo, polițistul de penitenciar este un erou, chiar dacă un erou nevăzut pentru că el nu iasă niciodată în față, dar importanța muncii lui este la fel de mare ca a oricărui erou cinstit și celebrat.

De aceea, acum, la ceas de sărbătoare, când se apropie Ziua Națională a României, afirm cu toată convingerea în glas și simțirea în suflet, că sunt mândră că sunt româncă, că nu mi-aș părăsi țara niciodată și că în același timp, rămâne o onoare si o mândrie pentru mine să lucrez în acest sistem.

Nu îmi rămâne în final, decât să rostesc cu toți românii într-un glas „Trăiască România Mare”, cinste și respect dragi colegi, pentru tot ceea ce faceți în fiecare zi!

 

Comisar de poliție penitenciară Maria Elena Gruiţă

Psiholog de personal

Penitenciarul Aiud

                                                                                       Sunt mândră!

Sunt mândră că sunt româncă!

     Sunt mândră că sunt polițistă de penitenciare!

Mândră că sunt româncă? Fără nicio ezitare, DA. Mândră că m-am născut în această țară frumoasă, cu pădurile ei magnific colorate, toamna. Cu lacuri în care plutesc grațioase lebedele. Cu satul natal, atât de drag inimii, colțișor de Românie unde sufletul îmi cântă. Cu oameni de la țară, simpli și primitori, care au credința autentică în suflet. Cu oamenii care reușesc să facă fapte mărețe, în ciuda tuturor piedicilor și greutăților…o, câți oameni din aceștia sunt în România!

Aici, în România e acasă. Aici e bunica, simplă și modestă, care mi-a modelat sufletul din copilărie. Primele rugăciuni, primele cântece le-am învățat de la ea, de la bunica. Aici îmi sunt părinții, cei harnici și cinstiți, modele pentru mine, mereu cu vorba bună și cu o îmbrățișare, când am nevoie. Aici îmi sunt copiii și lângă ei, speranța. Aici respir, râd, uneori plâng, mereu iubesc. Aici muncesc.

Mândră că sunt polițistă de penitenciare? Până să nu fiu întrebată, nu îmi dădeam seama că DA. Pe lângă dorința de a ajunge în sistemul penitenciar, a fost și multă muncă. Ore de studiu al legislației, examene. Renunțare la profesia iubită, cea de învățătoare. Reușită și bucurie. Acomodare, care nu a fost ușoară.

Și iată, anii au trecut, iar locul meu de muncă a început să îmi placă. În fiecare zi, încerc să îmi fac treaba cât de bine pot, cu seriozitate și implicare. Colaborez cu colegii mei, deoarece am învățat că munca noastră se face în echipă. Pe lângă munca zilnică, ofer un zâmbet, un sfat, un sprijin celor care au nevoie. Și ce e frumos, observ în jurul meu și alți colegi, mulți, care fac asta. Și iată, de ei sunt mândră.

Sunt mândră când văd că polițiștii de penitenciare simt românește și cântă melodii patriotice la un spectacol. Sunt mândră, de ei, colegii mei care strâng sume de bani pentru un caz social. Sunt mândră de colegii care-și trăiesc o parte din viață pe secții, în mijlocul deținuților. Sunt mândră de ei, toți polițiștii de penitenciare, care zi de zi se implică, muncesc, gândesc, rezolvă probleme.

Au fost mulți cei care m-au descurajat să aleg această profesie – de polițist de penitenciare. Idei preconcepute, că oamenii din sistem sunt răi și duri. Poate unii dintre ei sunt așa, însă de voi, toți ceilalți, sunt mândră!

Subinspector de poliție penitenciară Mihaela CODREAN

Penitenciarul Satu Mare

← Către lista de evenimente

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii