Astăzi 18-11-2019 sunt: 20432 persoane private de libertate

Stand-up comedy la Penitenciarul Vaslui

Coordonatorii Serviciului Educație și Asistență Psihosocială din Penitenciarul Vaslui au organizat,  joi, 24 octombrie 2019, în clubul unității, un moment de stand-up comedy. Invitații speciali și realizatorii acestei activități au fost 4 participanți la show-ul național iUmor: Gabriel Gherghe, Bobi Dumitraș, Petrică Iștoc și Victor Drăgan.

Cu această ocazie, 160 de persoane private de libertate au participat, propriu-zis, la punerea în scenă a unor momente pline de umor, cei 4 comedianți reușind să creeze premisele unui dialog real și constructiv.

Inedita activitate a fost gândită atât ca metodă terapeutică pentru persoanele custodiate, cât și ca oportunitate de motivare a personalului implicat în procesele specifice reintegării sociale.

Astfel de evenimente urmăresc facilitarea dialogului penitenciar-societate, fiind esențială implicarea directă a membrilor comunității în demersurile instituționale specifice. Eliminarea stigmatului de „deținut” presupune depășirea condiției de „martor” a celor ce compun societatea, astfel că răspunsurile pozitive la inițiativele unităților de detenție nu pot decât să ne bucure și să ne motiveze.

← Către lista de evenimente

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii